Cu ceva zile in urma, mi-am luat angajamentul ca voi scrie un articol.
Am promis ca va fi intr-un anumit termen limita, pe care din pacate nu l-am respectat. Mi-am luat un nou angajament si de aceasta data am fost foarte aproape de a-mi incalca iar cuvantul dat, pana in momentul in care mi-am reamintit ca am promis unei anumite persoane ca voi face acest lucru.
M-am uitat cu adevarat la care a fost motivatia pentru care mi-am luat o astfel de provocare fara sa fiu impinsa de nimeni de la spate. Am stiut de prima data ca pot face acest lucru, am simtit ca pot sa ofer ceva valoros, pana in momentul in care dialogul interior, micul sabotor a inceput sa ma convinga de contrariu.
Sunt convinsa ca multi dintre voi se regasesc in aceste situatii: ne propunem proiecte marete, obiective ce ne fac sufletul sa cante, ne luam angajamente ce stim clar ca pot aduce o contributie si ajungem in acel punct in care pur si simplu renuntam, uitam de noi, de potentialul nostru, alegem sa credem Sabotorul in loc sa onoram cine putem FI cu adevarat.
Singura diferenta intre un proces individual si unul de coaching consta in faptul ca acum tu ai martori, care stiu ce poti tu sa fii si sunt dispusi sa te provoace, sa te incurajeze sa fii tu cu adevarat, sa iti onorezi cuvantul, sa iti atingi obiectivele care te inspira dincolo de propriile convingeri, voci interioare sau mici sabotori.
Am promis ca va fi intr-un anumit termen limita, pe care din pacate nu l-am respectat. Mi-am luat un nou angajament si de aceasta data am fost foarte aproape de a-mi incalca iar cuvantul dat, pana in momentul in care mi-am reamintit ca am promis unei anumite persoane ca voi face acest lucru.
M-am uitat cu adevarat la care a fost motivatia pentru care mi-am luat o astfel de provocare fara sa fiu impinsa de nimeni de la spate. Am stiut de prima data ca pot face acest lucru, am simtit ca pot sa ofer ceva valoros, pana in momentul in care dialogul interior, micul sabotor a inceput sa ma convinga de contrariu.
Sunt convinsa ca multi dintre voi se regasesc in aceste situatii: ne propunem proiecte marete, obiective ce ne fac sufletul sa cante, ne luam angajamente ce stim clar ca pot aduce o contributie si ajungem in acel punct in care pur si simplu renuntam, uitam de noi, de potentialul nostru, alegem sa credem Sabotorul in loc sa onoram cine putem FI cu adevarat.Singura diferenta intre un proces individual si unul de coaching consta in faptul ca acum tu ai martori, care stiu ce poti tu sa fii si sunt dispusi sa te provoace, sa te incurajeze sa fii tu cu adevarat, sa iti onorezi cuvantul, sa iti atingi obiectivele care te inspira dincolo de propriile convingeri, voci interioare sau mici sabotori.
De multe ori acest proces se intampla in relatia de coaching. In acea sesiune, coach-ul intoarce reflectoarele catre potentialul tau si atunci te recunosti in toata splendoare ta si ai curajul sa spui pot, voi face asta, imi iau angajamentul ca voi realiza ce am spus!
Asa s-a nascut primul meu articol, din angajament, recunoastere si onorare a propriei mele fiinte.
Coachingul este un proces care pentru mine functioneaza, ma inspira , ma provoaca, ma incurajeaza sa traiesc viata intr-un mod frumos si armonios, tocmai pentru ca imi aminteste constant ca pot sa fiu, sa fac, sa am.
Îţi prelungesc paralela: ca şi în coaching, un feedback îţi poate fi de ajutor. Îmi îngădui să ţi-l ofer fără să-ţi cer permisiunea: da, poţi! Ai autenticitate şi ai capacitatea de a pune un punct pe un i.
RăspundețiȘtergereTe-ai gândit când faci pasul următor?